duminică, 10 august 2014

Ce spun proprietarii si ce gasesc turistii in realitate


Proprietarii vor spune:
1. CAMERA CU BAIE PROPRIE
Intrebati inainte sa faceti o rezervare: Am inteles ca baia este proprie, nu este folosita la comun, dar este in camera sau pe hol? De obicei clientii isi doresc sa aiba baia in camera. O baie situata pe hol, chiar daca este proprie, lasa de dorit. Cine isi doreste ca dimineata cand se trezeste sa mearga la baie, sa dea nas in nas cu alti colocatari pe holul comun.

Veti gasi scris adesea:
2. INTERNET WIRELESS GRATUIT
Intrebati inainte de rezervare: Internetul wireless este accesibil in camera? Este posibil ca internetul wireless gratuit sa fie accesibil decat in anumite zone, de exemplu la receptia hotelului. Cat de util ne este internetul wireless la receptie? Poate noi ne dorim sa stam confortabil in camera noastra in pat, si sa accesam de pe tableta sau telefonul mobil retelele de socializare de tip Facebook. Nu este deloc ok ca pentru accesul la internetul wireless promis, sa cauti un loc pe un fotoliu in zona receptiei hotelului (daca gasesti un fotoliu disponibil...)

S-ar putea sa mai intalniti si exprimari de genul:
3. PISCINA, JACUZZI
Daca nu gasiti fotografii cu piscina, sa va lamuriti despre ce este vorba mai exact, mai bine nu faceti rezervarea! Este posibil sa gasiti o piscina gonflabila cu apa pana la genunchi, in care nu au loc nici macar cativa copii sa se joace.

Hotelierii se vor lauda cu:
4. PARCARE PROPRIE GRATUITA
Intrebati care este numarul de camere al hotelului si care este numarul de masini care se pot parca in aceasta parcare promisa. De exemplu, la vecinii nostri Bulgari, este cunoscut faptul ca exista hoteluri cu 180 de camere, si cu o parcare care nu poate primi mai mult de 15 masini (nici macar 10% din numarul camerelor). In plin sezon, este clar ca parcarea va fi arhiplina, si e o chestiune de noroc sa gasesti un loc de parcare.

Sfat important:
5. CAMERA SI NUMARUL EI
Cand o pensiune sau un hotel nu are camerele numerotate, trebuie sa va puneti mari semne de intrebare. Recomandarea noastra este ca, atunci cand v-ati decis sa faceti o rezervare, sa intrebati si numarul camerei care v-a fost atribuita.

Alte texte mincinoase:
6. CAMERA CU VEDERE LA MARE 
Uneori, camerele cu vedere la mare (de exemplu), vor fi ceva mai scumpe decat cele care au vedere in spatele pensiunii, acolo se afla parcarea, ghena de gunoi sau exista alte privelisti si/sau mirosuri dezagreabile.
Aveti grija ca 'vederea la mare' pe care o platiti extra, sa nu fie de genul 'un petic de mare' vazut printre alte cladiri inalte sau obiecte ce obstructioneaza vederea marii.


Inca sunt multi proprietari care vor decat sa aiba un grad de ocupare cat mai mare in plin sezon, chiar daca ceea ce promit este total neadevarat. Acesti clienti inselati o data, cu siguranta nu vor mai reveni la anul la acesti proprietari de pensiuni, dar vor exista mereu alti fraieri care sa cada in plasa.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile voastre le puteti posta aici...
Asa puteti impartasi experienta voastra cu noi.